[vc_row][vc_column][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]Cu ajutorul acestui proiect, ne propunem să luptăm împotriva răspândirii informațiilor false, fenomen care atinge adesea apogeul în perioadele alegerilor electorale. Scopul nostru este de a educa tinerii și a-i încuraja să se implice activ în comunitatea lor, să verifice informațiile pe care le primesc și să le abordeze într-un mod responsabil și educat, mai ales atunci când vine vorba de cele din mass-media.
Prin intermediul acestui proiect, dorim să oferim tinerilor competențele esențiale de alfabetizare mediatică, inclusiv gândirea critică, abilitatea de a verifica veridicitatea informațiilor și capacitatea de a recunoaște și corecta articolele care nu respectă standardele eticii jurnalistice. De asemenea, ne propunem să-i învățăm să recunoască tacticile de manipulare folosite în media.
Proiectul se va desfășura pe o durată de 16 luni și va implica 35 de tineri din clasa a 11-a și a 12-a din județul Buzău, precum și 5 lucrători de tineret. În plus, dorim să prezentăm rezultatele acestui proiect și în alte orașe precum Brașov, București și Ploiești, implicând în total 200 de tineri din aceste comunități și ajutându-i să își dezvolte competențe în domeniul alfabetizării media.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]Principalele obiective ale proiectului includ:
- Dezvoltarea competențelor de alfabetizare mediatică pentru tinerii din județul Buzău pentru a-i ajuta să distingă între informațiile reale și cele false, în special în contextul celor patru tururi de alegeri din 2024.
- Creșterea implicării civice a celor 235 de tineri implicați în proiect, încurajând cetățenia activă și participarea democratică în comunitățile lor.
- Promovarea unei atitudini pro-active în rândul a 35 de tineri din Buzău și a altor 150 din Ploiești, București și Brașov prin facilitarea dialogului între aceștia și decidenți, inclusiv aleși la nivel local.
Prin aceste eforturi, ne dorim să contribuim la construirea unei societăți mai informate, critice și angajate civic, capabilă să reziste mai bine în fața manipulării și dezinformării în mediul online și în media tradițională.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_media_grid grid_id=”vc_gid:1754559221709-119223b0-b9d4-0″ include=”9145,9144,9143,9142,9141,9140″][/vc_column][/vc_row]